Sustenabilitatea este o parte importantă a strategiei CELCO, iar în ultimii ani, ne-am concentrat atenția, printre multiple acțiuni de resposabilitate socială și spre protecția mediului. Astfel că produsele noastre au evoluat înspre caracteristici ce se afiliează cerințelor europene de redresare și eficientizare a normelor de poluare.
Suntem parte activă din această mișcare prin producția de materiale de zidărie și termoizolare, cu grad de eficiență energetică peste pragul impus.
Construcțiile sunt responsabile pentru emisiile de CO2 într-un procent ridicat (40%), iar multe din aceste construcții nu sunt eficiente energetic. Acestea, din cauza pierderilor de căldura devin imense radiatoare, cu un consum crescut și ineficient de energie. Studiul care se ocupă cu ințelegerea și tehnologizarea imobilelor a setat un trend de inovație și modernizare pe care, din fericire, noi l-am abordat încă dinainte ca acest subiect să devină esențial pentru construcțiile noi. Astăzi înțelegem mult mai bine de ce se petrec aceste fenomene și unde trebuie acționat și de aceea am produs BCA-ul cu cea mai bună valoare de termoizolare din România!
Eficiența energetică – primul pas spre reducerea emisiilor
Suntem conștienți că performanța energetică și soluțiile disponibile din anii trecuți sunt perimate, acest lucru fiind confirmat și de studiile europene. De aceea, deși BCA CELCO a fost tot timpul în topul materialelor termoizolatoare, am investit în cercetare pentru a crește și mai mult performanțele. Am reușit să aducem în piață cea mai vastă gamă de BCA din România, pentru orice tip de proiect rezidențial.
Fie că vorbim de ziduri monostrat sau multistrat, potențialul performanței energetice al imobilelor construite cu BCA CELCO, poate fi cu peste 100% față de normele impuse astăzi.
Având în vedere că valorile impuse în normative au crescut constant în timp, putem spune că o casă construită cu CELCO este o casă pentru viitor.
Află mai multe aici
Sustenabil și Ecologic – reducerea fenomenului de consumatorism și alegerea materialelor cu impact redus
Clădirile construite cu BCA CELCO utilizează mai puțină energie și sunt mai durabile în timp. Impactul asupra mediului și al sănătații nu este dictat doar de eficiența energetică a clădirilor, ci de întregul drum pe care îl parcurg materialele din natură până în șantiere și apoi în casele noastre.
Calcarul, materia primă pentru blocurile de BCA CELCO, nu implică alterarea mediului. Nu tăiem niciun copac, nu stricăm nimic din natură.
Mai mult, fabrica de BCA CELCO este poziționată la doar 40 km de cariera de calcar, astfel încăt impactul transportului este diminuat la maxim. Nicio altă fabrică de BCA nu întrunește aceste caracteristici, care scad anual aportul de poluare.
De asemenea, distribuția din fabrica CELCO și până în șantierele din țară se face mult mai eficient energetic, datorită greutății reduse și nivelului de încărcare mai ridicat în mașinile de transport.
O greutate mai scăzută cu 50%, față de materialele convenționale, se traduce într-o eficiență mai ridicată de încărcare, iar în final cu 50% mai puțin trafic greu pe șoselele din România.
Eficientizarea deșeurilor – reziduuri din șantiere aproape de zero
În multitudinea de caracteristici enumerate, este de menționat și faptul că BCA CELCO este un material cu pierderi aproape de zero. Datorită prelucrabilității ușoare și versatilității de punere în operă, debitarea blocurilor se poate face facil și cu recuperare de aproape 100%.
Chiar în șlițuirea traseelor electrice, pierderile de material și defectele apărute în urma procesului sunt zero.
Protecția mediului și salvarea energiei sunt fenomene pe care noi, cei din compania CELCO, le tratăm cu seriozitate și responsabilitate. De aceea considerăm că niciun detaliu, oricât de mic, nu trebuie omis, dacă asta înseamnă o lume mai sănătoasă. De la procesul de fabricație, la exploatare, transport, ambalare și până la performanțele termice ajunse în zidul casei tale, toate sunt parte din responsabilitatea noastră și a ta!