IZOMINERAL – articol despre istoricul, activitatea și produsele Celco
Înființată în 1973 ca fabrică producătoare de BCA, CELCO a ajuns astăzi lider pe piața de profil din România, menținându-și totodată capitalul 100% autohton.
În cei 45 de ani de activitate, și mai cu seamă după privatizarea din 1997, fabrica de BCA CELCO din Constanța a fost supusă unui amplu proces de investiții în valoare de peste 55 milioane de euro, fapt ce a dus la crearea unei linii performante de producție și la dublarea capacității la 400.000 mc/an. În prezent, în urma colaborării cu experți din Elveția, Germania și Italia, CELCO produce o gamă variată de blocuri de BCA ce dețin cel mai mic coeficient de transfer termic din România.
CELCO a lansat cu succes în România primul sistem de zidărie ce include un palet de BCA de dimensiuni și densități adaptate diverselor aplicații, doi saci de mortar special creați de specialiștii din laboratoarele CELCO pentru zidirea de BCA și asistența dedicată pe tot parcursul procesului de livrare și zidire.
În urma unui mix de investiții, unic în România, CELCO reunește sub un singur nume capacitățile de producție a 4 sectoare industriale: producția de BCA, fabricarea adezivilor și a mortarelor uscate aferente, fabricarea varului, echiparea și exploatarea carierei de calcar din localitatatea Tașaul.
Fabrica de var CELCO de la Corbu, județul Constanta, pusă în funcțiune în 2008, este echipată cu cea mai nouă tehnologie de producere și ambalare a varului în vid, în saci de diverse dimensiuni, potrivite unei multitudini de aplicații.
Această diversificare împreună cu testarea produselor în laboratorul propriu certificat, permite companiei CELCO să dețină controlul absolut asupra materiilor prime ce intră în producția de BCA, var, adezivi și mortare, garantând astfel calitatea produselor finite.
CELCO recunoaște importanța reducerii amprentei de carbon și a depus toate eforturile pentru ca procesul său de producție să aibă un consum redus de energie, pentru ca exploatarea materiilor prime să se facă eficient pe teritoriul României, cu impact minim asupra mediului și pentru a recicla orice deșeu sau rest de material rezultat din producție. Întregul ciclu de viață al blocurilor de BCA este unul ecologic și eficient din punct de vedere energetic. Costurile de construcție, de operare a clădirii și de reciclare sunt drastic reduse, iar impactul asupra mediului este minim.
CELCO este prezent în România printr-o rețea națională de distribuitori, ce pot fi găsiți pe site-ul companiei.